marți, 6 octombrie 2015

De ce Asociatia Casa de Ajutor Reciproc "Coeziunea Socială" nu o să dea faliment ?

      Multă lume este reticentă în privința înscrierii intr-o asociatie de tip CAR din cauza temerilor legate de un eventual faliment al casei de ajutor reciproc. Dacă stăm puțin și ne gândim, fie măcar pentru o clipă, realizăm că teama respectivă, în situația noastră, nu are un temei solid, din cel puțin următoarele considerente:


  • „Coeziunea Socială” nu este o construcție de tip piramidal și nu face plasamente pe piața de capital, nici în bănci și cu atât mai puțin în fonduri de investiții, instituții care prezintă riscuri serioase în acest sens;
  • Fondul social al membrilor cotizanți ai asociației este depozitat în conturi bancare, de unde sumele de bani sunt retrase, pentru acordarea de împrumuturi, numai cu semnătura a cel puțin doi membri ai Comitetului Director;
  •   „Coeziunea Socială” are constituit un fond de rezervă asigurator, pentru situația – puțin probabilă - în care un împumut acordat nu poate fi recuperat, parțial sau în întregime, cu toate eforturile depuse în acest sens (incluzând executarea silită a titularului de împrumut și/sau giranților);
  • Împrumuturile se acordă numai membrilor asociației care pot dovedi că au o sursă sigură de venit; întârzierile la rambursarea împrumuturilor sunt purtătoare de penalități;
  • Autenticitatea documentelor, pe baza cărora se aprobă împrumutul și se redactează contractul dintre părți, este atent verificată de către compartimentele de resort ale asociației;
  • Membrii aparatului central al asociației sunt persoane cu o bună și foarte bună reputație morală, fără să fi avut vreodată probleme cu legea, cu o solidă stare materială, ceea ce le conferă un bun confort financiar;
  • Șefii punctelor locale de lucru și reprezentanții locali au dat declarații notariale prin care se obligă să respecte prevederile legale și statutare, respectiv certifică identitatea persoanelor și autenticitatea documentelor de lucru intern;
  • Activitatea financiară este verificată de două ori pe an de o comisie de cenzori (audit intern). Raportul anual al comisiei și de Darea de seamă anuală a asociației sunt prezentate și dezbătute în adunarea generală a asociației și date publicității prin postare pe pagina de internet;
  • Coeziunea socială”, cu prilejul înscrierii la unele programe de finanțare nerambursabilă, s-a angajat ferm să accepte necondiționat acțiuni de audit din partea organismelor europene care acorda respectivele fonduri de dezvoltare.

        Pentru orice persoană de minimă bună credință, argumentele de mai sus ar trebui să constituie suficiente motive pe care să își întemeieze încrederea de care are nevoie pentru a se înscrie în asociația noastră.

Vasile MIHAI
Sef Compartiment Juridic al CAR "Coeziunea Sociala"

sâmbătă, 19 septembrie 2015

VERIFICĂ singur dacă ai ASIGURARE de sănătate! Cum afli dacă s-a eliberat cardul de sănătate pe numele tău

CNAS a pus la dispoziția asiguraților ”PIAS – Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate”, un proiect menit să ofere tuturor românilor, posesori de CNP, dovada faptului că sunt sau nu sunt asigurați la momentul de față.
Aplicația poate fi accesată AICI, iar tot ceea ce trebuie să facă orice persoană care vrea să-și verifice ”starea”, este să-și introducă CNP-ul în câmpul dedicat, iar apoi să copieze ”Numărul de verificare” (care apare lângă câmpul cu acest nume și este scris cu verde închis pe un câmp hașurat), după care se apasă butonul ”Caută”.
Datele care vor apărea după căutare sunt cele legate de faptul că persoana a cărui CNP a fost introdus este sau nu asigurată, iar în cazul în care este asigurată vor fi afișate ”Data înscrierii la medicul de familie” dar și o informație extrem de interesantă în ultima perioadă, dacă titularul are card de sănătate emis de Casa de Asigurări de Sănătate.

joi, 14 mai 2015

Comunicat de presă - Administrația Prezidențială

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a susținut joi, 14 mai a.c., la Aeroportul Internațional 'Henri Coandă' din Otopeni, o declarație de presă înaintea vizitei la Expoziția Universală Milano 2015 și la Sfântul Scaun.
Vă prezentăm textul declarației:
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Începând de astăzi voi efectua o vizită de trei zile, mai întâi la Milano, apoi la Vatican. În cursul zilei de azi voi vizita Expoziția Milano 2015 — Expoziția Universală dedicată alimentației și nutriției, la care participă 145 de țări. Este cel mai mare eveniment organizat vreodată pe aceste teme. România participă la expoziție cu un pavilion național, pe care îl voi vizita cu mare interes în cursul după-amiezii. Și este, evident, lucrul cel mai important de pe ordinea de zi din vizita expoziției. Ulterior, așa cum am anunțat cu ocazia vizitei de la Roma mă voi întâlni cu reprezentanți ai comunității românești din nordul Italiei, o întâlnire care va avea loc la Milano.
Mâine și poimâine mă voi afla în vizită oficială la Sfântul Scaun, unde voi avea întrevederi cu Sanctitatea Sa Papa Francisc și cu Secretarul de Stat, Cardinalul Pietro Parolin. Este o vizită foarte importantă din mai multe puncte de vedere. Mai întâi pentru că este prima întâlnire oficială la acest nivel, de la începutul pontificatului Papei Francisc din martie 2013. Apoi, foarte important din punctul meu de vedere, pentru că exact mâine, 15 mai, aniversăm 25 de ani de la restabilirea relațiilor diplomatice dintre România și Sfântul Scaun.
Prin această vizită doresc să subliniez interesul României de a aprofunda cooperarea cu Sfântul Scaun pentru promovarea libertății religioase, a dialogului ecumenic și interreligios ca instrument de edificare a păcii și pentru apărarea demnității umane. Voi transmite gratitudinea statului român pentru gesturile de ospitalitate prin care Biserica Catolică a venit în întâmpinarea nevoilor religioase ale diasporei românești, prin găzduirea a numeroase parohii ortodoxe și catolice în Europa Occidentală. Împreună cu Sanctitatea Sa Papa Francisc și cu Cardinalul Pietro Parolin vom avea un schimb de opinii pe teme bilaterale, europene și internaționale.
Și nu în ultimul rând, Voi adresa o invitație Papei Francisc de a vizita România. Am discutat aseară cu Preafericitul Patriarh Daniel despre această chestiune și Biserica Ortodoxă susține sută la sută acest demers. Dorința noastră este dacă s-ar putea realiza o astfel de vizită în anul 2018, care este un an deosebit de important pentru noi, este anul în care sărbătorim 100 de ani de existență a României moderne. România are, prin istoria și cultura sa, vocația unei relații speciale cu Sfântul Scaun. Dorința noastră este să aprofundăm în continuare această colaborare excelentă, care s-a dezvoltat în ultimii 25 de ani. Dacă aveți două-trei întrebări, poftiți !
Întrebare: (...)?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Da, mi se pare o declarație foarte curioasă. Recunosc că am luat act cu surprindere de această declarație. Afirmă la televizor tânărul prim-ministru că ar avea el informații de la servicii cum că oameni din anturajul meu s-ar fi întâlnit cu diferiți reprezentanți ai unor procesatori de lemn și lasă se înțeleagă că ar exista un fel de trafic de influență la nivelul Președintelui. Acest lucru este, deopotrivă, surprinzător și fals. Am verificat la nivelul Administrației Prezidențiale și nu a existat nicio discuție, nici cu lobby-iști, nici măcar cu foști colegi din PNL pe această temă. Atunci când am retrimis Codul Silvic în Parlament, a existat un document pe care ne-am bazat, este documentul care ne-a fost transmis, fără să fie cerut, de către Consiliul Concurenței, prin care ne-a atras atenția că este, există riscul de infringement pentru România, deci există riscul să nu fie conformă legea cu legislația europeană. Mi s-a părut un lucru foarte serios. Și vreau să subliniez în acest context că nu numai Președintele, ci și primul-ministrul are datoria să vegheze ca legislația românească să fie în concordanță cu legislația europeană. Eu nu mă joc cu legile României. Nu a existat niciun indiciu că cineva ar fi intervenit pentru această chestiune, la mine oricum nu, și nici la nivelul Administrației Prezidențiale. În consecință, luând act de declarațiile primul-ministrului de aseară, de la un post de televiziune, am rugat organele abilitate să verifice de ce fel de informații dispunea prim-ministrul, dacă ele se confirmă sau nu. Dacă se confirmă să se ia, evident, de urgență, măsurile care se impun, dar, dacă nu se confirmă, atunci prim-ministrul va răspunde pentru aceste afirmații. Astfel de afirmații de insinuare a unui trafic de influență la nivelul Președintelui nu pot fi clasificate ca simple afirmații prin care vrea să pară interesant la televizor, sunt mult mai grave și vor fi tratate ca atare. Sper ca această scăpare să nu indice o revenire la logica din campania electorală, promovată atunci de candidatul Ponta și care a fost la un nivel inacceptabil de jos.
Întrebare: Domnule Președinte, dacă îmi permiteți, CSM cere CSAT deconspirarea ofițerilor sub acoperire din justiție. Veți pune pe ordinea de zi ?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Da, mi se pare o temă bună. Personal nu am cunoștință de existența unor ofițeri acoperiți în magistratură, fiindcă acest lucru este interzis prin lege. Dar, dacă CSM are indicii și mi le transmite, evident că este în interesul meu și al României să încercăm să elucidăm problema.
Întrebare: Domnule Președinte, ați spus că premierul va răspunde dacă afirmațiile se dovedesc a nu fi fondate, vă gândiți la un proces, să intentați un proces de calomnie sau în ce fel veți acționa dacă se dovedesc a fi eronate afirmațiile sale ?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Da, încă de aseară, am rugat pe cei din Departamentul Juridic din Administrația Prezidențială să verifice care este încadrarea unor astfel de afirmații și cum putem să facem anumite demersuri, în cazul foarte probabil că se dovedesc a fi nesusținute de dovezi. Deci este foarte gravă afirmația. Dacă începem iarăși să ne jucăm cu astfel de afirmații ca în campanie nu este bine și, cum nu mai sunt în campanie, nu mai tolerez așa ceva.
Întrebare: Bună dimineața, domnule Președinte, în afară de cei din Departamentul Juridic pe care i-ați rugat să vadă la ce se poate încadra ce a spus premierul, dacă nu este veridic, cu ce organe abilitate ați vorbit, adică cui ați cerut concret să facă verificările și dacă cu prim-ministrul ați stat de vorbă după acuzațiile astea ? V-a sunat, l-ați sunat... ?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Nu am vorbit cu prim-ministrul, dar în această dimineață am avut o discuție, deocamdată telefonică, fiindcă am venit în aeroport, cu directorul SRI și l-am rugat, foarte oficial, să analizeze și să cerceteze cu maximă exigență și seriozitate aceste afirmații.
Întrebare: Domnule Președinte, cred că o ultimă întrebare: în ceea ce privește ceea ce a cerut premierul Victor Ponta Guvernului ieri, în ședința de Guvern, și anume interzicerea exportului de masă lemnoasă. Cum vi se pare această propunere pe care a făcut-o premierul, pentru o perioadă limitată spunea Victor Ponta ?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Mi-a adus la cunoștință această intenție. Nu am comentat-o fiindcă nu sunt specialist în domeniu și nu pot, pe moment, să evaluez impactul economic, dar, dacă această măsură sau altă măsură duce la salvarea pădurilor din România, sunt de acord cu orice măsură în acest sens. Fiindcă tot veni vorba iarăși de păduri, am impresia că demersul, onest și bine intenționat al unor ONG-uri de a protesta pentru salvarea pădurilor, este pe cale de a fi deturnat politic de PSD. Mulțumesc !
Departamentul Comunicare Publică

luni, 19 ianuarie 2015

Detalii privind fondurile ce se pot obtine in mediul rural in perioada 2014-2020 si care sunt foarte restrictive fata de perioada 2007-2013

PROGRAMUL TINERII FERMIERI
In acest programs e pot obtine pana la 50.000 de euro total nerambursabili , din care se da avans 75% la semnarea contractului ,iar restul dupa 2-3 ani , dupa ce se verifica ca ati indeplinit conditiile din proiect
Dar aceasta suma maximala se obtine in functie si de valoarea dimensiunii economice a fermei , care trebuie sa fie cuprinsa intre 12.000 si 50.000 SO(SAU 10 UDE SI valoarea maxima 41,66 UDE)
Daca veti avea ferma de minim 10 UDE veti primi o suma mai mica de 50.000 SO , care se va stabili prin program( poate 10-15-20.000 de euro) si va creste infunctie de marimea fermei .
Deci fata de masura 112-veche din perioada 2007-2013 sunt cateva schimbari esentiale:
-cresterea valorii UDE DE LA 6 LA 10 UDE (EX  un hectar de cereale are 0,25 UDE , o vaca cu lapte 0,825 UDE ETC, va anexez si lista cu valorile exacte UDE pe culturi si animale , pentru a va face calculele singuri –pagina 9 din cererea anexata)
-inregistrarea tanarului fermier ca SRL – microintreprindere sau intreprindere mica cu minim 24 de luni inaintea depunereii cererii
-tanarul fermier are o exploatatie cuprinsa intre 12.000 si 50.000 SO (10 UDE SI 41,66 UDE)
-tanarul fermierare domiciliul in satul, comuna unde are ferma Agricola
-tanarul fermier nu are in acelasi timp un alt loc de munca in afara satului , comunei saua zonei limitrofe unde se afla ferma agricola
Cateva masuri care se impun pentru a beneficia de acest fond
-daca aveti SRL infiintat in anul 2013, cu sediul in satul ,comuna unde se afla ferma si aceasta ferma se incadreaza in marimea de UDE mentionata mai sus , aveti varsta sub 40 de ani, veti putea accesa acest fond
-in cazul in care nu aveti SRL , trebuie sa va infiintati acest SRLsi peste doia ni puteti accesa acest fond
-sa aveti varsta sub 40 de ani
-sa aveti in cadrul SRL ,suprafata de teren in proprietate, arendata pe minim 10 ani pe firma
-sa aveti cod de fermier pe firma la APIA
-sa aveti in cazul animalelor inscrise la medical veterinar ,astfel incat atunci cand veti face calculul marimii fermei conform listei cu normele UDEsa va rezulte ferma cuprinsa intre 12.000 si 50.000 so (sau 10 UDE si 41,66), cu valoare cat mai mare pentru a putea accesa valoarea maxima nerambursabila de 50.000 de euro
PROGRAMUL PENTRU INFIINTAREA DE ACTIVITATI NEAGRICOLE IN ZONE RURALE
Valoarea maxima nerambursabila ,fara cofinantarea de catre solicitant este:
-70.000de euro /proiect pentrua ctivitati productive, servicii medicale, sanitar-veterinare , servicii agroturistice de cazare, servicii turistice de agrement si alimentatie publica(restaurant)
Activitati productive inseamna:-fabricare textile, imbracaminte, articolede marochinarie , articole de hartie si carton ; -fabricarea produselor chimice , farmaceutice;-activitati de prelucrarea produselor lemnoase ;-industriametalurgica, fabricare de constructii metalice , masini , utilaje si echipamente; -fabricare produse electrice, electronice ;-producerea si utilizarea energiei din surse regenerabile etc
Atentieca la pensiuni se dau doar pentru pensiuni agroturistice , in schimbse da pentru agrement si alimentatie publica
-50.000 de euro/proiectincazul altor activitati
In alte activitati intra urmatoarele:-servicii de reparatii masini,unelte , obiecte casnice;-servicii de consultanta, contabilitate , juridice, audit, ;-servicii de tehnologia informatieisiservicii informatice ;-servicii tehnice, administrative etc
Aceste sumementionate mai sus sunt viratecatre solicitantii care au obtinutaprobare si se vireaza 70% initial , iar restul de 30 %in maxim 2-3 ani ,dupa verificarea ca se realizeaza proiectul propus
Atentie ca sunt conditiirestrictive la solicitantii de fonduri,astfel:
-solicitantul sa isi infiinteze in anul depunerii cereriiSRL cu activitatea dorita descrisa mai sus , cu sediul social ,in mediul rural
-daca un SRL existent cu sediul in mediul rural doreste sa isi diversifice activitatea ,are dreptulnumai SRL care are activitatea doar Agricola , siprinsolicitare doreste sa isi diversifice activitatea Agricola
-fermierii PFA, II, IF ,SRL care isi diversifica aceasta activitate Agricola , pot depune dosarepentruaccesarea fondului
-sediul social si punctele de lucru sa fie inspatial rural
PROGRAMUL PENTRU DEZVOLTAREA FERMELOR MICI
1 UDE=1200 euro
FERMA MICAinseamna ferma cu dimensiune economica cuprinsa intre 8.000 si 11.999SO (sau6,66 UDE si 10 UDE )
FERMAMEDIE inseamna ferma cu dimensiune economica cuprinsa intre 12.000 si 250.000SO (sau 10UDE si 208,33 UDE )
FERMA MARE inseamna ferma cu dimensiune economicapeste 250.000SO (saupeste 208,33 UDE )
Deci fermele mici cuprinse in valorile de mai sus pot beneficia de 15.000 de euro , care vor fi platiti 75% in momentul aprobarii dosarului , iar restul dupa 2-3 ani
Solicitantii care pot depune dosare sunt urmatorii:
-solicitantul sa fieSRL microintreprindere sau intreprinderemica
-sa detina in proprietate teren agricol sau arenda (terenul arendat pe minim10 ani)
-exploatatia Agricola sa fie infiintatacu cel putin 2 ani inaintea depunerii cererii
-solicitantul are domiciliul stabilin satul ,comunaunde este amplasataferma
-solicitantul nu are alt loc de muncain afara satului/comuneisau zonei limitrofeunde este amplasata ferma
PROGRAMULIN CREAREA SI DEZVOLTAREADE ACTIVITATI NEAGRICOLE (FOSTA MASURA 312 )
La acest program solicitantii pot primi pana la 200.000 de euro nerambursabili ,cu10% cofinantare proprie (deci la un proiect de 220.000 de euro fara tva ,veti primi 198.000 de euro si veti cofinanta cu 22.000 euro ,plus TVAin valoare de 52.800 euro ,TVA pe care firmele platitoare de TVA il vor recupera, sau daca se achizitoneazautilajele din UE , nu se plateste TVA
Activitatile pentru carese pot intocmi dosare sunt urmatoarele :
-investitiipentru producerea si comercializareaproduselor non agricole : -fabricare textile, imbracaminte, articoledemarochinarie , articole de hartie si carton ;-fabricarea produselor chimice farmaceutice;-activitati de prelucrarea produselor lemnoase ;-industriametalurgica, fabricare de constructii metalice , masini , utilaje si echipamente; -fabricare produse electrice, electronice ;-producerea si utilizarea energiei din surse regenerabile ;-activitati de artizanatsialteactivitati traditionale , olarit,brodat, prelucraremanuala a fierului , lanii , lemnului , pielii
-investitiipentru prestarea de servicii ;- serviciimedicale, sanitar-veterinare , -servicii de reparatii masini,unelte , obiecte casnice;-servicii de consultanta, contabilitate , juridice, audit, ;-servicii de tehnologia informatieisi servicii informatice ;-servicii tehnice, administrative etc
-investitii pentru infrastructurainunitatile de primire turisticade tip agroturistic, proiectede activitati de agreement
Solicitantii care pot depune dosare sunt urmatorii :
-SRL –microintreprinderi (1-9 salariati) siintreprinderi mici (10-49 salariati)existente in spatial rural cu sediul social si punctual de lucru in spatial rural
-SRL –microintreprinderi (1-9 salariati) siintreprinderi mici (10-49 salariati) nou infiintate , din spatial rural , care fac dovadacofinantarii
-SRL –cu activitate Agricola , care isi diversifica activitatea
In proiect pot fiincluse urmatoarele cheltuieli eligibile:
-constructia, extindereasi/saumodernizarea si dotarea cladirilor
-achizitionarede noi utilaje, instalatii si echipamente , costuri de instalare
 
Col®ing Balici Mihai
Bucuresti

duminică, 18 ianuarie 2015

Prezentarea localitatii

Suprafata: 6964 ha
Intravilan: 1084 ha
Extravilan: 5880 ha
Populatie: 34625
Gospodarii: 4200
Nr. locuinte: 7200
Nr. gradinite: 9
Nr. scoli: 7
Nr. licee: 4
Nr. universitati: 1
Asezarea geografica:
Municipiul Caracal face parte din regiunea IV sud-vest Oltenia situată în partea de Sud-Vest a României şi cuprinde 5 judeţe: Dolj, Olt, Vâlcea, Mehedinţi, Gorj
Este situată la intersecţia Drumului European Bucureşti-Craiova-Timişoara(E70) cu drumurile naţionale: Corabia-Rm.Vâlcea-Sibiu(DN 54, DN 64) beneficiind în acelaşi timp şi de un important nod de cale ferată care completează transportul rutier cu cel feroviar, având totodată o poziţie geografică care îl situează la 40 km de portul fluvial Corabia şi la 55 km de aeroportul Craiova
Activitati specifice zonei:
Asigură respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a prevederilor Constituţiei şi punerea în aplicare a legilor, a decretelor Preşedintelui României, a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului
Asigură aducerea la îndeplinire a hotărârilor Consiliului Local
Poate propune Consiliului Local consultarea populaţiei prin referendum
Prezintă Consiliului Local, anual sau de câte ori este necesar, informări privind starea economică a municipiului Caracal, precum şi informări asupra modului de aducere la îndeplinire a hotărârilor Consiliului Local
Întocmeşte proiectul de buget local şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar şi le supune spre aprobare Consiliului Local
Ia măsuri pentru prevenirea şi limitarea urmărilor calamităţilor, catastrofelor, incendiilor, epidemiilor sau epizootiilor împreună cu organele specializate ale statului
Asigură ordinea publică şi liniştea locuitorilor prin intermediul poliţiei, jandarmeriei, gardienilor publici, pompierilor şi unităţilor de protecţie civilă, care au obligaţia să răspundă solicitărilor sale, în condiţiile legii
Obiective turistice:
Oportunităţi:
Forţă de muncă ieftină
Clădiri şi terenuri disponibile pentru firme
Preţuri mici pentru spaţii
Costuri mici privind transportul către Bucureşti
IMM-urile sunt foarte active sectorul de producţie mai ales textil
Potenţial agricol
O bună infrastructură a drumurilor
Obiective turistice:
Parcul Constantin Brâncoveanu - monument al naturii
Biserica şi Curtea Domnească Mihai Viteazu
Muzeul Romanaţi cu secţiile Casa Iancu Jianu şi secţia de arheologie
Facilitati oferite investitorilor:
Taxe şi impozite diminuate în cazul realizării unor investiţii ce necesită angajarea unui număr mare de personal şi oferirea de salarii atractive
Proiecte de investitii:
Managementul deşeurilor la nivelul municipiului Caracal (colectare, sortare, depozitare, reutilizare)
Drum de centură pentru traficul greu în Municipiul Caracal
Parc industrial cu specific de confecţii
Canalizarea şi modernizarea drumului de trafic greu
Modernizarea sistemului de alimentare cu apă
Restaurare şi consolidare Teatru Naţional
Modernizarea sistemului de încălzire
Sistematizare verticala a cvartalelor de bloc
Parking, zona centrala
Canalizare şi modernizare strada Craiovei