sâmbătă, 19 septembrie 2015

VERIFICĂ singur dacă ai ASIGURARE de sănătate! Cum afli dacă s-a eliberat cardul de sănătate pe numele tău

CNAS a pus la dispoziția asiguraților ”PIAS – Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate”, un proiect menit să ofere tuturor românilor, posesori de CNP, dovada faptului că sunt sau nu sunt asigurați la momentul de față.
Aplicația poate fi accesată AICI, iar tot ceea ce trebuie să facă orice persoană care vrea să-și verifice ”starea”, este să-și introducă CNP-ul în câmpul dedicat, iar apoi să copieze ”Numărul de verificare” (care apare lângă câmpul cu acest nume și este scris cu verde închis pe un câmp hașurat), după care se apasă butonul ”Caută”.
Datele care vor apărea după căutare sunt cele legate de faptul că persoana a cărui CNP a fost introdus este sau nu asigurată, iar în cazul în care este asigurată vor fi afișate ”Data înscrierii la medicul de familie” dar și o informație extrem de interesantă în ultima perioadă, dacă titularul are card de sănătate emis de Casa de Asigurări de Sănătate.